Supa cu hrisca si pui

Cu ceva timp in urma am fost invitata de Qbebe.ro, portalul dedicat tuturor mamicilor, sa particip la campania lor dedicata alimentatiei sanatoase. Imi face o mare placere sa le raspund invitatiei, mai ales ca stiu cat e de important pentru viitorul micutului ca mama sa se hraneasca corect. Nu trebuie sa se infometeze, dar nici sa manance „cat pentru doi”, asa cum gresit se crede.
Campania este sustinuta si de Mihaela Bilic, medic nutritionist, autoarea cartii Sanatatea are gust.
Pe siteul Qbebe am vazut multe retete de ciorbe si supe, asa ca m-am gandit sa propun si eu una, care se adreseaza gravidelor, carora sper sa le placa.

aceasta reteta a fost publicata in Ianuarie 2012

Supa aceasta nu are nimic special. Se face clasic, ca orice supa de pui. Ceea ce o deosebeste de alte supe este ca in loc de taietei, sau orez am folosit hrisca . Este pentru prima oara cand folosesc asa ceva si am avut oarece retinere, mai ales ca ma gandeam ca n-o sa le placa baietilor mei (ca mie imi place sa experimentez tot felul de gusturi noi). Dar uite ca n-a fost asa. Supa cu hrisca a fost primita cu mare entuziasm, asa ca urmeaza si alte retete cu ea.

Pentru cine nu stie, hrisca este o planta care n-are nimic de-a face cu cerealele asa cum multi cred. Ea este inrudita cu macrisul si rubarba. In engleza se numeste buckwheat si din ea sunt facuti cunoscutii taietei japonezi soba. Hrisca este foarte buna pentru cei cu intoleranta la gluten, pentru ca nu contine asa ceva. Din ea se poate face faina, iar din faina de hrisca se fac paste, clatite, chiar prajituri.
Semintele de hrisca sunt aromate si se pot consuma fierte, prajite, sau chiar crude.
Am vazut ca in ultima vreme hrisca e folosita in diete, dar si in alimentatia celor bolnavi de diabet sau cu afectiuni cardio- vasculare.

Si acum, sa va spun cum am facut eu supa asta cu hrisca si pui:

Supa cu hrisca si pui

Ingrediente:

  • 500 g carne de pui cu mult os (spate, eventual aripi)
  • 4 morcovi medii, curatati
  • 1 radacina de patrunjel, curatata
  • 1 telina mica, curatata
  • 2 cepe mici, intregi, curatate
  • 1 foaie de dafin
  • 2 ciusoare
  • 1 legatura patrunjel verde
  • 1 cana seminte de hrisca, spalate bine
  • sare, piper dupa gust

Mod de preparare:

  • Acopera carnea cu 7 l de apa si pune-o la fiert. Cand incepe sa fiarba da focul mic si scoate cu grija toata spuma formata.
  • Infige cuisoarele in ceapa si pune in oala morcovii, radacina de patrunjel, telina, ceapa si foaia de dafin. Fierbe supa la foc foarte mic, acoperita, pentru 2 ore. Dupa acest timp strecoara supa si pune-o din nou la fiert impreuna cu hrisca. Aceasta fiebe in 15- 20 de minute.
  • Taie 2 morcovi rondele si scoate carnea de pe os. Potriveste supa de sare si piper si adauga in ea morcovul si carnea.
  • Supa de pui cu hrisca se serveste calda, presarata cu patrunjel tocat fin.
COMENTARII
    Simona
    31 Jan 2012
    7:37pm

    Uite ca m-ai destupat! Eu credeam (fara a ma interesa prea tare, putoarea de mine) ca hrisca este o cereala… Stiam ca exista faina de hrisca si cam atat despre hrisca! Interesanta combinatia… Pupici dulci

    Roxana GreenGirl {A little bit of everything}
    2 Feb 2012
    7:29pm

    am cumparat acum ceva vreme hrisca si am folosit-o doar la salate. minunata idea de a adauga la supa!

Adauga comentarii