Drob din piept de pui

 Bine v-am regasit, dragii mei. Vacanta asta de primavara a tinut la mine cam 10 zile, asa ca am avut timp sa fac de toate. Am dormit cat am putut de mult, m-am relaxat pe sezlong (in putinele zile cat a fost soare), am terminat de citit o carte si am inceput alta, am gatit putin (ca doar eram in vacanta) si nu m-am dat pe internet aproape deloc. Prin urmare n-am prea avut cum se va arat ce am avut noi la masa de Paste.

In general au fost mancaruri traditionale putin reinterpretate ca sa fie cat mai dietetice (inafara de cozonac, caruia nu m-a lasat inima sa-i schimb reteta in vreun fel). Asa se face ca anul acesta am avut un drob din piept de pui, nu din organe de miel. Bine, recunosc, am facut terina asta pentru ca eu nu mananc nici miel si nici organe de vreun fel, dar toata lumea a apreciat-o pozitiv. Si, la cat de simplu se face si la cat de gustoasa e, parca vad ca o sa mi se ceara sa o repet destul de des, chiar daca nu-i vreo sarbatoare. 

Puteti gasi reteta si pe siteul iCook.to

Nu uitati ca puteti printa reteta. Sa aveti pofta 🙂

Drob din piept de pui

Drob din piept de pui

 

Ingrediente:

400 g piept de pui dezosat si fara piele
2 oua
4 fire de ceapa verde
2 fire de usturoi verde
50 g unt
½ legatura de patrunjel
½ legatura marar
300 g bacon taiat foarte subtire
Sare, piper dupa gust

 

Mod de pregatire:

Ceapa se taie marunt si se caleste usor in untul topit.
Pieptul de pui se toaca impreuna cu ceapa ,usturoiul, patrunjelul si mararul. Se adauga ouale, sare si piper si se amesteca bine.
O tava de cozonac se tapeteaza cu felii de bacon. Inauntru se toarna compozitia de carne si se acopera cu bacon.
Drobul se coace 30 – 45 de minute la 180 C.

COMENTARII

Adauga comentarii