Creveti cu orez basmati si busuioc

Creveti cu orez basmati si busuioc

Usor, rapid, gustos, aromat. Cam astea ar fi adjectivele legate de retetea asta de creveti cu orez basmati si busuioc. Eu am facut-o intr-o dupa masa, dupa ce m-am intors obosita de la serviciu. Aveam chef de ceva bun, dar nicidecum nu vroiam sa stau prea mult in bucatarie. De fapt, ca sa va spun drept, planuisem asta cu o seara inainte, cand am pus crevetii la dezghetat. Si a doua zi, totul a fost gata in 30 de minute.
Iata cum:

Creveti cu orez basmatic si busuioc

 

Ingrediente pentru 3 persoane:

  • 18 creveti curatati si decorticati
  • 6 frigarui de lemn
  • 300 g orez basmati
  • 150 g unt
  • zeama de la o lamaie
  • coaja de la 1/2 de lamaie
  • o mana de frunze de busuioc, tocate
  • sare dupa gust

 

Cum se face:

  • 50 g de unt se incalzesc intr-o craticioara. Orezul se pune intr-o cana, ca sa vezi ce volum are. (In reteta se foloseste acelasi volum de apa.) Se adauga orezul si se caleste putin, fara sa prinda vreo culoare. Se adauga apa si se lasa pana ce incepe sa fiarba. Orezul se amesteca si se fierbe 5-7 minute, la foc mic. In acest timp orezul trebuie sa fie 3/4 gatit. Craticioara se acopera cu un capac cat mai etans, focul se stinge si se lasa ca orezul sa se umfle sub abur.
  • In acest timp se pun cate trei creveti pe fiecare frigaruie. Daca lemnul e prea lung, acesta se taie la dimensiunea dorita. Se incalzeste un gratar sau o tigaie antiaderenta. Se pun crevetii si se gatesc cate 2 minute pe fiecare parte, nu mai mult. Se scot pe o farfurie si se tin la cald pana ce sunt toti gata. Apoi se sareaza si se stropesc cu zeama de lamaie.
  • In orez se amesteca usor, cu o furculita, restul de unt, sare si busuiocul.
  • Orezul se imparte in trei portii. La fiecare portie se servesc cate doua frigarui de creveti si felii de lamaie.
COMENTARII
    NouaTigaraElectronica.ro
    24 Jan 2013
    3:41pm

    Chiar ma gandeam zilele trecute ca ar trebuii sa incerc sa gatesc ceva nou…si cum nu am incercat niciodata crevetii chiar mi-ai dat o idee super de o noua reteta…multumesc mult si sper sa gasesc cat mai multe retete de genul asta la tine.

Adauga comentarii