Bezele fara zahar (pentru diabetici)

Bezele fara zahar, asta e o utopie! Toata lumea stie ca bezelele se fac din albusuri si ZAHAR, mult zahar. Ba bine ca nu, va spun eu. Am incercat si am reusit sa fac bezele FARA zahar. Cu Green Sugar, extract din frunze de stevia sub forma de pulbere, de la Laboratoarele Remedia. Textura acestor bezele nu este densa ca a celor traditionale, ci ca o spuma, pentru ca de fapt zaharul e cel care le dadea structura. Ca sa va reuseasca si albusul sa-si pastreze forma, aveti nevoie si de cream of tartar (care e o substanta chimica numita bitartrat de potasiu, care se formeaza in industria vinului). Acest praf alburiu care ajuta la stabilizarea oricaui preparat facut din spuma de albus, se gaseste usor in magazinele online. Si, uite asa, simplu si rapid aveti niste bezele potrivite pentru orice dieta.

 

Bezele fara zahar (pentru diabetici)

 

Timp de pregatire: 10 minute

Timp de gatire: 25 minute

 

Ingrediente

  • 3 albusuri
  • 1/4 lingurita cream of tartar
  • 4 linguri cu Green Sugar (extract din frunze de stevia)

Mod de pregatire

Albusurile se mixeaza pana incep sa capete forma, apoi se adauga cream of tartar si indulcitorul si se continua mixarea pana ce albusurile se intaresc foarte bine. Cuptorul se incalzeste la minim (120 C). Se pune hartie de copt in doua tavi. Albusurile se pun intr-un posh (sau intr-o punga careia i-ati taiat putin varful) si se formeaza cercuri pe hartia de copt. Se coc 25 – 30 de minute la 120 – 130 C.

Se lasa sa se racesca in tava, apoi se scot cu mare grija pentru ca sunt fragile

COMENTARII

Adauga comentarii